Andra C

Odata cu inaintarea noastra in varsta, au loc firestile si multdiscutatele schimbari, in care se remarca cresterea in complexitate a nevoilor, asteptarilor, cerintelor, responsabilitatilor etc. Pe scurt, ne maturizam. Ne amintim cum parintii ne spuneau de atatea ori ca suntem prea mici sa intelegem o anumita situatie, iar noi ne simteam ofensati ca exista lucruri pe care mintea noastra nu le poate pricepe. Ei bine, si acum avem inca de invatat si uite cum incercam sa fim in varful moralitatii pe treapta noastra de varsta.

Pledam maturitate in fiecare argument, fara sa ne gandim daca este veridic sau nu. Atata timp cat avem o explicatie, avem castig de cauza.
- Am si eu o perie roasa intr-un colt. - Odata am fost la tara si am un caine acolo si… Iata justificarea. Intelegem situatia periei, dar nu stim totusi de ce exista, cand o putem lasa la o parte si lua o perie noua. Asta inseamna motivatie, nu? Sa iti iei o perie noua [exemplu simplu]

Dar atunci cand dam “erase” la unele momente din trecut, la dezamagiri, esecuri, sau situatii in care am patit-o bine de tot; fara sa ne lasam coplesiti, totusi fara sa devenim imuni la reintalnirea cu vechi dificultati, incercam sa le tratam mai bine a doua oara. Asta se cheama automotivatie. E tot o metoda de invatare si se rezuma simplu la: vreau. Si oricat ar parea de subiectiv, nu isi are orignea doar in noi, fie ca ii punem sau nu mirificul prefix “auto-“.