Andra C

Caz comun: acela cand ii reprosam cuiva ca nu putem avea incredere in el. Am sa sustin ca increderea e reflexiva si de fapt nu avem incredere in noi. Suntem suspiciosi, prea atenti, chiar stresati uneori ca ni s-ar putea ascunde anumite lucruri. Cica suntem precauti si analizam in perspectiva; asta ne da impresia ca avem control asupra situatiei. De fapt ne e teama ca nu suntem luati in serios, sau ca vom fi inlocuiti. Ne e teama sa facem marturisiri, ca apoi sa ni se dea, poate, cu ele in cap. Ne temem sa fim prea liberi, ca apoi sa fim interpretati gresit sau sa simtim ca am irosit atata sinceritate degeaba. Si se simte. O atitudine rezervata e ca un repros sacaitor la adresa celuilalt. Reactia, evident, e reciproca. Putem pune semnul “echivalent”.

Dar cum poate fi invinsa aceasta ingrijorare inutila pe care o acoperim cu masca “seriozitatii proprii”? Multi dintre noi am ajuns in punctul in care nu ne mai pasa cum suntem tratati, atata timp cat avem constiinta impacata ca am fost corecti. Raspunsul e totusi la indemana oricui, comunicare.. Si poate ar trebui sa privim mai mult din punctul nostru de vedere decat sa incercam sa il ghicim pe al celuilalt.

Am sa inchei acest articol citand dintr-un (pen)friend, fiindca nu imi amintesc exact sursa, un rand ce mi-a ramas in minte si a devenit de mult timp motto-ul actiunilor mele: “You can see life through the eyes of fear or through the eyes of love”. Dar asta nu inseamna sa iti pierzi capul..

I-as gasi un sinonom: putere.

Soundtrackul vietii noastre. Fiecare si-l alege dupa ritmul sau, dar e in permanenta pe fundalul amintirilor noastre. Primul sarut, vacanta de vara, adolescenta, un blues pe care ne-am indragostit, momentul in care tranteam plini de nervi si cu lacrimi in ochi toate obiectele care ne ieseau in cale. E ceea ce iti da energia aia vitala care te ajuta sa te recuperezi dupa nopti de framantari, un puls care te deconecteaza macar pentru putin de realitate si iti desfasoara un intreg trecut sonor, atatea locuri si persoane care au disparut din viata noastra, dar pe care le mai avem intiparite acolo, in acea coloana sonora. Retraim la fel de intens momente care au ramas undeva in noi, readucem in fata noastra zambete si priviri pe care le-am indragit si le-am uitat si nimeni nu ne poate condamna ca suntem visatori, pentru ca e muzica noastra.

O sala goala, o oglinda, un casetofon si cateva CDuri, o forta fizica ce pare sa fie generata doar de muzica, dorinta de a merge pana la limitele extreme ale rezistentei sunt un sfarsit de saptamana integrat de mult timp vietii mele. Fuziune intre sunete, vise, efort fizic. Toate iti dau ceea ce poti numi pe scurt .. putere.