Reflexiv. Increderea
Caz comun: acela cand ii reprosam cuiva ca nu putem avea incredere in el. Am sa sustin ca increderea e reflexiva si de fapt nu avem incredere in noi. Suntem suspiciosi, prea atenti, chiar stresati uneori ca ni s-ar putea ascunde anumite lucruri. Cica suntem precauti si analizam in perspectiva; asta ne da impresia ca avem control asupra situatiei. De fapt ne e teama ca nu suntem luati in serios, sau ca vom fi inlocuiti. Ne e teama sa facem marturisiri, ca apoi sa ni se dea, poate, cu ele in cap. Ne temem sa fim prea liberi, ca apoi sa fim interpretati gresit sau sa simtim ca am irosit atata sinceritate degeaba. Si se simte. O atitudine rezervata e ca un repros sacaitor la adresa celuilalt. Reactia, evident, e reciproca. Putem pune semnul “echivalent”.
Dar cum poate fi invinsa aceasta ingrijorare inutila pe care o acoperim cu masca “seriozitatii proprii”? Multi dintre noi am ajuns in punctul in care nu ne mai pasa cum suntem tratati, atata timp cat avem constiinta impacata ca am fost corecti. Raspunsul e totusi la indemana oricui, comunicare.. Si poate ar trebui sa privim mai mult din punctul nostru de vedere decat sa incercam sa il ghicim pe al celuilalt.
Am sa inchei acest articol citand dintr-un (pen)friend, fiindca nu imi amintesc exact sursa, un rand ce mi-a ramas in minte si a devenit de mult timp motto-ul actiunilor mele: “You can see life through the eyes of fear or through the eyes of love”. Dar asta nu inseamna sa iti pierzi capul..
pe aceeasi linie de transfer dintre oameni as situa si sentimentele negative. ne place sa vorbim de gelozie, ura, dorinta de razbunare ca si cand ar fi expresii ale spiritului nostru inalt, involburat si intempestiv, cand de fapt sunt paravanul cu care ne protejam de asediu. asediul mintii de catre intelegere. de fapt, nimeni nu ne provoaca suferinta. ea este doar reflexivul nostru exacerbat